Cavoul Hipogeu: coplex funerar de valoare excepţională la Tomis

Cu ocazia săpăturilor arheologice de salvare întreprinse în vastul areal al necropolelor tomitane, în luna februarie 1988, pe faleza constănţeană, lângă restaurantul „Zorile”, la capătul străzii Ştefan cel Mare, a fost descoperit un monument unic în ţară şi unul dintre rarele de acest fel din lume. Este vorba despre un complex funerar, o construcţie din cărămidă şi piatră, cu drum de acces (dromos) şi cu dimensiunile de 1,80x2,30x2,05 m.

             Bogatul pământ al Dobrogei ne oferă astfel încă una din numeroasele comori istorice şi arheologice, pe care cercetarea le-a adus la lumină cu precădere în ultimele decenii, ca mărturii grăitoare ale vechimii de locuire şi ale gradului ridicat de civilizaţie şi cultură, ce a înflorit cu secole şi milenii în urmă pe teritoriul dintre Carpaţi, Dunăre şi Mare. 

Descrierea interioară a complexului 

             În interior complexul este acoperit în intregime cu o frescă pictată în tehnica à seco (adică pe tencuiala uscată), într-o amplă suită de reprezentări antropomorfe, zoomorfe şi fitomorfe, urmărindu-se o compartimentare specifică (arcade, pereţi, boltă), prin încadrarea diferitelor reprezentări în chenare. 
Trecerea de la pereţi la boltă este marcată de o bandă continuă de ove. Pe peretele de sud, deasupra intrării în cavou, este pictată în manieră naturalistă, într-o cromatică vie, o scenă cu patru porumbei, încadraţi de un decor vegetal, care beau apă dintr-o cupă. Peretele vestic înfăţişează la rândul său, un bogat decor zoomorf şi fitomorf: patru potârnichi (dintre care două se adapă din acelaşi tip de cupă, iar alte două ciugulesc în preajmă) şi un iepure, care mănîncă struguri dintr-un coş răsturnat. 
Remarcabile sunt atenţia şi priceperea cu care pictorul antic a reuşit să redea accentele de lumină, reflexele şi umbrele.

             Pe latura de sud a cavoului, într-o arcadă cu amplă deschidere, este înfăţişată o masă rituală, scenă în care sunt prezente, în poziţie specifică, şapte personaje masculine: cinci aşezate pe kliné (patul caracteristic ospeţelor romanilor) şi două în picioare, unul în stânga imaginii, lângă masa rotundă, iar celălalt în partea opusă. Cele două personaje în picioare ţin în mâini vase rituale. Vestimentaţia personajelor este tipic romană, autorul încercând totodată să le individualizeze. În plan secund se profilează siluetele stilizate ale unor arbori, sugerând desfăşurarea banchetului în exterior, în mijlocul naturii. Întreaga scenă se înscrie pe un fond luminos, formele fiind demarcate prin contururi puternice şi tonuri calde.

             Pe peretele estic, foarte bine conservat, ca de altfel tot ansamblul, sunt înfăţişaţi doi păuni care ciugulesc dintr-un coş cu fructe (rodii). Vegetaţia este sugerată prin câteva plante şi arbori. Reflexele şi efectele de lumină sunt redate cu deosebită măiestrie şi acurateţe, cu o vervă picturală care le conferă un caracter modern, de o remarcabilă forţă vizuală. 
Bolta întregului edificiu prezintă un decor fitomorf continuu, arabescul vrejurilor delimitând suprafeţe în interiorul cărora sunt înscrise diferite plante stilizate. 
Cromatica este vie, utilizând numeroase culori, predominante sunt însă roşul şi negrul. 

Inventarul funerar 

             În interiorul cavoului, sub nivelul actual al solului, au fost depuse în sicrie de lemn corpurile a patru defuncţi (trei bărbaţi şi o femeie), aşezate în poziţie întinsă, orientate cu capul spre vest şi cu mâinile întinse pe lângă corp, după ritualul specific epocii. La acestea se adaugă un schelet în apropierea intrării şi un altul, de copil, depus într-o amforă. Inhumările au fost făcute succesiv, deci cavoul a fost folosit pentru un timp mai îndelungat.

             Inventarul funerar este reprezentat de obiecte personale, aparţinând femeii: un philacterium (mic recipient pentru păstrarea unor relicve), mai multe mărgele, două brăţări de bronz din sârme răsucite. În sicrie au mai fost găsit un unguentarium (mic flacon, conţinând substanţe cosmetice) fusiform, cu bulb la mijloc. Deşi puţine, aceste piese ne oferă importante repere cronologice pentru datarea întregului monument funerar, ele găsindu-şi analogii în alte necropole. Astfel, exemplare asemănătoare de unguentarium au fost semnalate în necropola creştină de la Callatis, datând din a doua jumătate a secolului IV d.Chr., precum şi în altă necropolă a Tomisului, unde obiecte asemănătoare au fost găsite în asociere cu o fibulă de tip „Zwiebelknoffibel”, piesă la modă între anii 340-380 d.Chr.

             Brăţările îşi găsesc corespondenţe în exemplarele descoperite tot în necropole dobrogene, la Histria, Noviodunum, Callatis.

             Tot în secolul IV d.Chr. pot fi datate mărgelele, exemplare identice fiind descoperite în necropola callatiană. 

Cronologia complexului funerar 

             Cavoul tomitan pooate fi deci încadrat cronologic în epoca de după împăraţii Diocleţan şi Constantin cel Mare (307-337) şi până către sfârşitul veacului al IV-lea, sau începutul secolului V d.Chr. În această perioadă au avut loc construirea camerei funerare şi înmormântările succesive. Lăcaşuri asemănătoare celui la care ne referim, realizate din piatră de calcar şi cărămidă, îşi au modelul în mormintele de tip hipogeic, construite în Dobrogea încă din perioadă elenistică; ele sunt întâlnite ăn plină epocă romană şi se perpetuează până în perioada romano-bizantină.

             Pictura întregului mormânt pledează şi ea pentru încadrarea monumentului în această perioadă de timp. Vasele (ce par a fi din argint) pe care le ţin în mâini cele două personaje înfăţişate în picioare, precum şi platoul cu decor perlat pe margini, de pe masă, îşi găsesc semnificative anlogii cu exemplarele similare din tezaurul de la Pietroasa, iar patera (vas ritual de forma unei farfurii adâncite, prevăzut cu mâner) şi cana trilobată din mâinile personajului din dreapta imaginii sunt foarte asemănătoare cu cele pe care le ţine în mână un personaj pictat în cavoul de la Silistra, datat în perioada împăraţilor Teodosius I (379-395 d.Chr.). O scenă similară este redată şi pe un platou de argint găsit la Cesena şi comportând aproximativ aceeaşi datare*.

             Aşadar, cele trei faze de înmormântări se încadrează între începutul secolului al IV-lea (Diocleţian) şi 379 (edictul proclamării creştinismului ca religie oficială unică), timp în care s-au manifestat „puseuri” apostazice şi în acest context ne putem gândi la o eventuală disimulare a conotaţiei creştine a întregii picturi de pe pereţii cavoului tomitan. Întreaga pictură a mormântului comportă scene cu profunde semnificaţii istorice, iar maniera picturală aparţine aşa-zisului „stil frumos” sau „aristocratic” din deceniul al cincilea al veacului al IV-lea d.Chr., caracterizat prin naturalismul antichităţii greco-romane, din care crştinismul avea să asimileze o parte a limbajului artistic, această preluare nefăcându-se în mod mecanic, ci în conformitate cu nevoile spirituale şi simbolismul noii religii.

             Întreaga pictură ne situează nu numai la cumpăna a două perioade distincte, romană şi romano-bizantină, dar şi la hotarul dintrecrepusculul păgânismului şi zorii noii religii monoteiste. Pot fi decelate din întreaga pictură semnificaţii şi conotaţii fiecărei lumi în parte, iar paternitatea acestora poate fi revendicată în efală măsură de cele două religii. Nu lipsesc totuşi elemente care ne-ar putea determina să atribuim cavoului un caracter creştin; orientarea vest-est a scheletelor din interior şi inexistenţa ofrandei funerare. Toate obiectele găsite (două brăţări din bronz lucrate în torsadă, un phylakterium din argint, câteva mărgele) nu reprezintă decât obiecte de port, pe care defuncţii le-au folosit şi în timpul vieţii. Că cei înmormântaţi, orientaţi vest-est, erau creştini, nu încape nici o îndoială, iar în cazul acesta filacteriul dobândeşte un înţeles creştin, cu atât mai mult cu cât Sf. Chrysostomos ne informează că doamnele de la Constantinopol purtau în mod obişnuit în secolul IV d.Chr. Evanghelia în cutiuţe în dreptul inimii. În fine, atmosfera de refrigerium este evidentă, fiind subliniată simbolic prin ţinerea paharelor în mâini de către două dintre personajele pictate, în scopul potolirii setei sacre. Apoi, întreaga scenă poate fi şi o aluzie la euharistie, la aşa-zisa fractio panis, cele şase coşuleţe de pe masă putând conţine pâine, iar platoul, peşte. Scene similare ne sunt documentate în catacombele cu caracter creştin de la Roma; Priscilla, San Callisto, dar mai ales SS. Pietro e Marcellino, unde scena ospăţului funerar din cubiculum 78 (peretele din spate) este cea mai asemănătoare cu cea tomitană.

             Printre cultele orientale care au influenţat în mare măsură creştinismul, se numără şi gnosticismul, iar prezenţa sa în Dobrogea s-a făcut simţită de timpuriu. Reamintim în acest sens gema de la Tomis, înfăţişându-l pe Chnoubis. Tot din necropolele tomitane provin foarte multe filacterii, databile în secolul al II-lea d.Chr. şi cel puţin o parte dintre ele trebuie puse în legătură cu acest cult. Unele dintre ele au fost descoperite chiar în morminte creştine.

 

 

Peretele de nord: masă rituală la care participă şapte personaje masculine, cinci aşezate pe kIiné şi două personaje în picioare, de o parte şi de alta a mesei. 

Peretele de est: sunt înfăţişaţi doi păuni, care ciugulesc dintr-un coş cu fructe (rodii). 

Peretele de vest: înfăţişează patru potârnichi (dintre care două se adapă dint-o cupă, iar alte două ciugulesc în preajmă) şi un iepure, care mănâncă struguri dintr-un coş răsturnat. 

Peretele de sud: este pictată o scenă cu patru porumbei care beau apă dintr-o cupă. 

Bolta întregului edificiu are o decoraţie fitomorfă continuă, arabescul vrejurilor delimitând suprafeţe în interiorul cărora sunt înscrise diferite plante stilizate.