Creştinismul timpuriu în Scythia Minor

Considerăm superfluu să mai amintim importanţa majoră a studierii creştinismului pentru istoria ţării noastre, proces complex care dimpreună cu cel al romanizării au constituit coordonatele de bază ale naşterii şi creşterii poporului român. Aceeaşi dihotomie în procesul plămădirii noastre etnice este surprinsă în termeni foarte subtili şi de I. Popescu Spineni, care considera creştinismul ca pe un proces psihic, iar romanizarea ca pe unul fiziologic.

 

             Elucidarea începuturilor creştinismului în Dobrogea începe să prindă contur graţie descoperirilor arheologice mai vechi sau mai noi. Gema de la Dinogeţia, care va fi aparţinut unui militar al garnizoanei locale, venit din mediul creştin al Siriei sau Egiptului atestă existenţa aici a unor criptocreştini în veacul al III-lea. Amfora inedită de la Histria care are pe ea reprezentat în culoarea roşie un peşte, simbol creştin, poate evidenţia, şi aici, existenţa unor purtători ai noii religii, La Capidava, din mormintele de inhumaţie aparţinând secolelor III-IV provine un inel cu gemă pe care este incrustat chrismonul, datat cu monedă la mijlocul secolului al III-lea. Săpăturile de salvare întreprinse în arealul necropolelor tomitanene au permis cerecetarea unui important lot de morminte din secolele II-IV, de unde provin două opaiţe, susceptibile de a face dovada unor creştini în metropola Pontului Stâng, Tomis, încă din secolul III, localnici sau poate veniţi din Orientul creştinat. Primul are figuartă pe disc imaginea a doi peşti suprapuşi. Menţionăm că orientarea mormântului în care a fost găsit opaţul este V-E (cu picioarele scheletului spre est). El se datează în ultimul sfert al secolului al III-lea. Cel mai interesant din punct de vedere al problemei care ne preocupă este opaţul care are imprimat de trei ori pe fund crucea monogramatică, acesta provenind dintr-un complex funerar orientat de asemenea vest-est şi aflat în imediata apropiere a celui mai înainte discutat.

 

             În privinţa apariţiei monogramei lui Christos, Sulzberger a publicat un minuţios studiu, din care reiese că christograma, sub forma crux monogramatica apare cu puţin înainte de jumătatea secolului al IV-lea, dar opaţul de la Tomis se datează după contextul arheologic în care a fost găsit, cât şi tipologic, în secolul III, poate cel mult în a doua jumătate. În cazul în care semnele de pe opaiţ nu au semnificaţie păgână laică – şi nu vedem ce altă semnificaţie poate avea în acest sens – atunci acesta ar constitui unul dintre cele mai timpurii obiecte cu monograma lui Christos şi implicit o dovadă a existenţei unor creştini la Tomis în veacul discutat.

 

             Opaiţul cu cele trei cruces monogrammaticae descoperit într-una din necropolele tomitane este foarte important şi frapează mai ales prin datarea sa destul de timpurie. Interesul său creşte, deoarece semnele creştine de pe baza opaiţului incită la o interpretare legată de dogma creştină a Consubstanţialităţii, în sensul că cele trei semne ar putea reprezenta Trinitatea creştină. Astfel de abreviaţii, reprezentând concepte teologice, sunt cunoscute în întreaga Dobroge (vezi mai ales cazul XMI). Pentru secolul al III-lea interpretarea care ne-am îngăduit-o poate fi verosimilă dacă ne gândim că dogma Sfintei Treimi era deja elaborată în sec. I d.Chr., deşi a fost definitiv consfinţită la conciliul ecumenic de la Constantinopol din 381 d.Chr. În literatura de specialitate nu cunoaştem, cel puţin din investigaţiile noastre, decât un singur caz în care crucea monogramatică să apară de trei ori consecutiv. Este vorba de o inscripţie de la Tropaea, datată în prima jumătate a secolului V d.Chr. La începutul şi sfârşitul textului inscripţiei apar câte trei cruci monogramatice. Considerăm că acest număr de simboluri, atât pe opaiţul de la Tomis, cât şi cele de pe inscripţia de la Tropaea nu sunt lipsite de o anume semnificaţie şi se leagă tocmai de dogma Treimii. Pentru ţara noastră o bună analogie se poate face cu opaiţul de la Gornea, din secolul III d.Chr., care are pe fund o crux monogrammatica, fără să implice o asemenea interpretare.

 

Printre descoperirile mai vechi, susceptibile de a avea caracter creştin, se numără şi două stele funerare descoperite la Tomis. Cea ditâi, datată în prima jumătate a secolului al III-lea d.Chr. ne arată că o anume Matrona, ”schimbându-şi părerea”, a fost înmormântată într-un loc diferit de al celorlalţi membri ai familiei – soţul (Hylas) si doi copii (Hermogenes şi Panthera) – poate chiar din cauza creştinării sale. Semnificativ este şi faptul că spre deosebire de aceştia, ea, Matrona, purta nume roman, eventual creştin.

 

             Cea de-a doua stelă, plasată cronologic la începutul secolului al IV-lea d.Chr., cuprinde expresii funerare păgâne, dar şi pe cea tipic creştină Spiritum Deo re(d)ere, care-i învedereazăcaracterul creştin.

 

             Cele mai vechi imagini ale crucificării, recunoscute până acum, sunt cele de pe uşa bazilicii Sfintei Sabina din Roma şi de aşa-zisele plăcuţe ale pasiunii de la Londra. Tot atât de semnificativ este şi faptul că nici în catacombe – vechi documente creştine – nu-l intâlnim pe Iisus răstignit.

 

             O gemă de cornalină a fost descoperită la Constanţa (împreună cu alte geme din secolele II-III d.Chr.) pe la mijlocul secolului al XIX-lea, în condiţii necunoscute. Ea se află în prezent la British Museum, la Londra. Pe faţă este redat Iisus Christos, gol, răstignit (sau în poziţie de orantă) pe o cruce în forma literei T. La picioare sunt reprezentate figurile celor 12 Apostoli, 6 de-o parte şi 6 de cealaltă parte. În partea superioară, de la dreapta la stânga, se află inscripţia „Iisus Christos, fiul lui Dummnezeu, Mântuitor”. Deoarece inscripţia este scrisă invers, probabil că inelul a servit ca sigiliu. Piesa este datată în secolul III sau IV d.Chr.

 

             Alături de stelele funerare amintite mai sus, pe terenul fostei gări din Constanţa a fost descoperită în anul 1961 o alta, pe a cărei fronton este reprezentată o pasăre, probabil un porumbel, care ciuguleşte dintr-un strugure. Acest element, împreună cu peştele de la sfârşitul inscripţiei, pot da stelei caracterul creştin. Monumentul a fost datat la începutul secolului al IV-lea.

 

             Pe un fragment de calcar, cu inscripţia „Al lui Seppon, negustor de vinuri din Alexandria” apar o ramură de palmier (care semnifică triumful asupra morţii) şi o pentalfă (simbol pitagorean preluat în arta creştină), elemente decorative care dau caracterul creştin al inscripţiei, datate în secolul al IV-lea d.Chr. 

 

             Formularistica tipic creştină începe să prindă viaţă încă din secolul al IV-lea, aşa cum o dovedeşte opaiţul cu textul din Evanghelia lui Ioan (XIV, 27), descoperit la Tomis, într-un sarcofag. Pe disc este reprezentată figura lui Christos cu mâinile ridicate în orantă, spre binecuvântare, în mijlocul colegiului de Apostoli, deasupra găsindu-se Maica Domnului.

 

             Unul dintre cele mai vechi simboluri creştine, ancora, nu apare în Dobrogea în mod explicit, ci numai în forme de sincretism simbolic, adică sub forma unei cruci cu baza în chip de ancoră stilizată, cum este cazul a trei inscripţii de la Tomis, datate în sec. V-VI.

 

             Apar acum şi raporturi de concordanţă între pasajele Bibliei şi descoperirile arheologice privitoare la semnificaţia crucii la adepţii religiei creştine. Facem aici referire la Apostolul Pavel, care a făcut din cruce simbolul mântuirii încă din sec. I d.Chr. şi blocul de marmură cu inscripţie bilingvă (greco-latină) de la Tropaeum Traiani, care a servit ca piatră de mormânt. O semnificaţie identică întâlnim şi în textul inscripţiei de pe crucea de la Mangalia - „prin moarte spre înviere” – datată în sec. VI d.Chr. Tot pe cruci de la Tomis şi Callatis sunt prezente şi cuvinte care pe lângă rolul apotropaic au şi profunde conotaţii creştine, identificându-se cu persoana lui Iisus Christos.

Printre descoperirile de complexe funerare extrem de importante pentru arheologia creştină de la Dunărea de Jos se numără şi cavourile pictate de la Tomis, Axiopolis şi Callatis, datate în secolele IV-VI d.Chr.

 

             Putem afirma că cele mai târzii descoperiri arheologice, cum sunt cele de la Cernavodă şi Lazu sunt dovezi incontestabile ale continuităţii de viaţă şi de locuire într-o epocă foarte zbuciumată, care poartă pregnant pecetea creştinismului, infirmând pasajele lui Procopius, precum că Scythia Minor ar fi fost în acea perioadă o „ţară pustie şi părăsită”.

 

             Pasajul din Procopius este infirmat şi de descoperirea unui mare număr de bazilici în provincia dintre Dunăre şi Mare. Astfel, la Tomis au fost identificate şi cercetate 7 astfel de edificii, la Histria 6, dintre care se evidenţiază marea bazilică episcopală, la Tropaeum Traiani 7, la Argamum 3, la Troesmis 3, la Axiopolis 2, iar altele la Dinogeţia, Ibida, Noviodunum, Sucidava, Ulmetum, Capidava, Teliţa-Amza, Slava Rusă şi Niculiţel. Toate aceste monumente arhitectonice creştine sunt datate în intervalul secolelor IV-VI d.Chr.