Marturii istorice Dobrogene

La Constanţa, în Piaţa Ovidiu, se află unul dintre cele mai vechi lăcaşuri de cultură din România, cu o tradiţie şi cu un patrimoniu de excepţie. Fondat în 1879, curând după dobândirea independenţei, actualul Muzeu de Istorie Naţională şi Arheologie Constanţa este găzduit de fosta Primărie a oraşului, ea însăşi un monument de arhitectură brâncovenească, inaugurat în 1921.

             În faţa impunătorului edificiu, statuia emblematică a poetului latin Ovidiu aminteşte trecătorului că a trăit zece ani de surghiun, poate nemeritat, aici, în colonia pontică a Tomisului. Amărăciunea din sufletul celui care tânjea după Roma sa iubită nu l-a împiedicat însă să lase posterităţii poeme de adâncă simţire, concepute chiar pe aceste meleaguri de la fruntariile Imperiului Roman. Statuia autorului iubirilor eterne a fost creată de sculptorul Ettore Ferrari.

             Din acea epocă îndepărtată, de început de mileniu unu după Christos, datează şi o parte dintre exponatele din sala Tezaur a muzeului. Alături de acestea, piesele scupturale din marmură descoperite în 1962, binecunoscute în întreaga lume – Fortuna cu Pontos, Şarpele fantastic Glykon, zeiţa Nemesis, precum şi artefactele din bronz, argint şi aur, întregesc tabloul unui înalt grad de rafinament artistic. Bijuteriile de epocă romană oferă privitorului surpriza unui design atât de modern, încât deseori îl excede pe cel actual.

             Dacă restul oraşului antic, situat strategic, pe promontoriul constănţean, a fost suprapus de construcţiile moderne, spectaculoasa piaţă publică a Tomisului din secolele IV-VI d. Cr. poate fi admirată şi în prezent. Încăperile boltite ce serveau ca antrepozite portuare sunt acoperite de o vastă platformă, pe care se păstrează cel mai amplu mozaic roman din sud-estul Europei. Magnificul covor policrom, din care s-au păstrat 772 m², demonstrează cu prisosinţă amploarea resurselor economice de care dispunea urbea tomitană. Cutremurul care a distrus paţial edificiul în secolul VI, a provocat prăbuşirea bolţilor, restaurate în prezent, dar a oferit totodată arheologilor şansa de a recupera întregul inventar ce se găsea la momentul respectiv în aceste încăperi: amfore conţinând diverse răşini, greutăţi din piatră, ancore, lingouri de fier.

             Mozaicul, protejat iniţial cu un acoperiş susţinut de o structură de lemn, este constituit din motive geometrice şi vegetale, armonizate de meşterii antici cu un rafinament artistic impresionant. În faţa edificiului sunt expuse fragmente arhitectonice, revelatoare pentru monumentalitatea unor construcţii publice şi civile din metropola tomitană.
Numărul lor însemnat a permis amenajarea unui parc arheologic în imediata apropiere a zidurilor de apărare ale cetăţii romane târzii, situate de-a lungul bulevardului Ferdinand. Odată intrat în cetate prin porţile restaurate cu câteva decenii în urmă, vizitatorul îşi poate imagina, privind masivele piese arhitectonice din piatră şi marmură, intensa activitate constructivă a înaintaşilor.

             În apropierea catedralei episcopale, la capătul dinspre faleză a străzii Muzeelor, arheologii au pus în evidenţă un alt crâmpei de viaţă antică: un cartier de locuinţe din secolele III-VI d. Cr., grupate de-a lungul unor străzi amenajate cu dale de piatră şi prevăzute cu un sistem de canalizare a apelor menajere şi pluviale.

             Timp de mai multe decenii, săpăturile desfăşurate în cetatea Capidava au avut rezultate notabile pentru evoluţia provinciei dintre Dunăre şi Marea Neagră în epocile romană şi bizantină. Capidava era, încă din epoca romană, una dintre fortificaţiile importante pentru sistemul de cetăţi de pe linia Dunării, cu rolul de a apăra fruntariile nordice ale Imperiului. Stau mărturie în acest sens zidurile masive, construite din piatră şi mortar, care în parte au rezistat vremurilor.

             Cea mai veche aşezare urbană din ţara noastră este însă Histria. Fondată în secolul VII înainte de Cristos de către colonişti greci originari din Miletul microasiatic, cetatea a cunoscut o îndelungată perioadă de înflorire în cursul mileniului dinainte de Cristos şi până în epoca romană, fiind implicată în relaţii strânse cu populaţia getică autohtonă. Situată pe malul actualului lac Sinoe, care în antichitate era golf la Pontul Euxin, Histria dăinuie până în perioada bizantină a secolelor VI-VII, când este distrusă şi apoi abandonată în faţa valurilor succesive de popoare migratoare: goţi, huni, avaro-slavi, protobulgari. Din aceste secole datează şi cea mai bine păstrată incintă. În anii din urmă a fost cercetată o bazilică episcopală de mari dimensiuni, ale cărei ruine dovedesc existenţa unei importante comunităţi creştine la Histria, chiar şi în condiţiile unui declin al importanţei economice a cetăţii, datorită înnisipării treptate a golfului.

             Ultima fază de existenţă a Histriei este ilustrată de impunătoarele turnuri de apărare, dar şi de cartierul rezidenţial, cu complexe de locuinţe grupate în jurul unei curţi interioare, precum şi de băile publice, amplasate în apropierea zidului de apărare.

             Aşezată la intersecţia unor drumuri ce legau nordul de sudul şi estul de vestul provinciei romane Scythia Minor, cetatea de la Adamclisi, denumită după importantul monument din vecinătate Tropaeum Traiani, este un alt obiectiv de primă importanţă pentru istoria Dobrogei. Oraşul dobândeşte rangul de municipiu în a doua jumătate a secolului II d. Cr., constituindu-se până la năvălirile popoarelor migratoare într-un însemnat centru economic şi religios. Complexul muzeistic de la Adamclisi cuprinde însă în primul rând Monumentul Triumfal, construit între 106 şi 109 d. Cr. pentru comemorarea victoriilor împăratului Traian asupra dacilor şi aliaţilor acestora. Scenele sculptate în relief sunt imagini perene ale confruntării dintre cei doi vajnici adversari. Arhitectul Apolodor din Damasc a creat aici un monument unic în lumea romană, reprezentând un autentic certificat de naştere a poporului român.

             În vecinătatea lui, romanii au ridicat o cetate durabilă, cu ziduri de apărare prevăzute cu 24 de turnuri. Două străzi principale, aşezate transversal una faţă de cealaltă, pietruite cu dale, sunt axele de-a lungul cărora erau amplasate edificii de interes public.

             Piesele componente originale ale Monumentului Triumfal sunt în prezent adăpostite într-un muzeu inaugurat în 1977, cu prilejul încheierii lucrărilor de reconstrucţie a acestuia, la aniversarea centenarului independenţei de stat a românilor. Scenele dăltuite în piatră sunt păstrate, împreună cu celelalte elemente arhitectonice, în interiorul edificiului muzeal, ca într-o bibliotecă în care astfel de documente preţioase pentru memoria devenirii românilor sunt ferite de intemperii.