14.12.2015

Autor: арх. Анна Енчева

Patrimoniul arhitectural al Dobgorei de sud Partеа 1 - Despre teritoriul, epocile si influentele

 


Introducere

Să ne uităm pe hartă: 
- în est și sud-est este litoralul Mării Negre; 
- în nord-vest – fluviul Dunăre; 
- linia Tutrakan - Balchik a fost frontiera între Bulgaria și România până în anul 1940; 
- linia Silistra – Vama Veche este frontiera între cele două state după anul 1940, după Tratatul de la Craiova. 
Aceste linii cuprind o parte din Dobrogea de sud. 
Primul lucru la care te gândești este – Dobrogea este grânarul Bulgariei. Cu siguranță știi multe alte denumiri și evenimente din antichitate până zilele de azi, legate de această mică bucată de pământ. 
Pe acest teritoriu cu suprafață de aproximativ 7600 м2 și populație în jur de 310 000 de persoane, acum sunt situate două județe cu centre Dobrich și Silistra. 
Sursă: Google Earth 
Dacă ești născut pe aceste pământuri, dacă nu ai vrut să extragi rădăcina și ai petrecut aici întreaga viața ta de adult, dacă ai căutat izvoarele caracterului specific cu multe fețe al omului din Dobrogea, dacă ai și creat ceva trainic (în adevăratul sens al cuvântului – legat de pământul), ar trebui să fi simțit puterea cu care te încarcă Dobrogea. Din acest motiv, pe de o parte, a relata despre Dobrogea poate pare ușor, pentru că de fapt vorbești despre tine însăși. Dar pe de altă parte – cine îndrăznește să spună că a ajuns vârful cunoștinței, chiar și pentru sine însăși ? 
Am început să analizez patrimoniului arhitectural al acestor pământuri, fără a-mi închipui că știu absolut tot în această legătură. Dimpotrivă – am descoperit o excelentă posibilitate a învăța mai mult, în plus – a împărtăși cu alte persoane cea ce am învățat și o parte din gândurile mele.


DESPRE TERITORIUL, EPOCILE ȘI INFLUENȚELE

Teritoriu: 
- Dobrogea, Bulgaria, România 
- Balcanii, Europa, Asia 
Hărțile istorice arată că încă în secolul VII înainte de Hristos, de-a lungul litoralului Mării Negre au apărut colonii grecești. În secolul IV înainte de Hristos pământul între avalul fluviului Istar (Dunăre) și ”Evxinskia pont” (Marea Neagră) a fost sub domnia lui Alexadru Macedon. Următorul secol – V înainte de Hristos, acest teritoriu locuit de sciți, a făcut parte din regatul Odrysian. De la secolul I până la secolul III înainte de Hristos a fost parte din provincia de frontieră Mizia de Jos a Imperiului Roman, iar în sec. IV-VI – (de asemenea de frontieră) a fost provincia Schitia a Imperiului roman de est (Imperiului Bizantin). 

            

În secolul VII între Tomi și Dunărea a părut o frontieră: în nordul frontierei au fost pământurile străbulgarilor, conduși de Asparuh, în sud – Imperiul Bizantin. Apoi această frontieră a dispărut, întrucât noul stat slav-bulgar s-a extins în sud, precum și în vest și în nord. La sfârșitul secolului Х din Bulgaria au făcut parte Carpații, ajungea nu doar la Marea Neagră, ci și la Marea Egee si Marea Mediterană.

            

În timpul guvernării Imperiului Bizantin, Dobrogea a făcut parte din provincia Paristrion (Podunavie). La al doilea țarat bulgar, zona în jurul orașului Karvuna (astăzi Balchik) a purtat denumirea “Karvuna”, iar între Pliska și Drastar - “Sto mogili” (sau “Stohalmie”). În nord de Dunăre au locuit vlahii, care în anul 1322 s-au declarat principat independent. În secolul XIV Bulgaria s-a separat în Țaratul din Vidin, Țaratul din Tarnovo și Despotatul din Dobrogea. Ultimul a fost situat de la Dunărea în nord, până la Marea Neagră în est, iar frontiera cu Țaratul din Tarnovo traversa linia Drastar-Anhialo. 

          
“Dobrotichevata zemia” este ultima parte din pământurile bulgare, care a fost ocupată de otomanii. Rezistența a fost acerbă, chiar până la moarte. Legenda despre cele 40 fete, una dintre care a fost Kaliakra, se ține minte până azi. 
În secolul XV Dobrogea este o zonă de frontieră a Imperiului otoman. Peste Dunăre a fost Valahia, care din anul 1396 este vasal al imperiului otoman. S-a format sangeacul Silistra, care avea același teritoriu cu fost despotat din Dobrogea. Sangeacul a fost compus din vilaete (nahii). Dobrogea de nord cuprindea nahia Harsovo, Dobrogea de mijloc – nahia Tefargiol (Cerna voda), iar Dobrogea de sud – două vilaete (nahii) – Silistra și Varna. În secolul XVI nahiile se despart în в caze (caaze). La sfârșitul secolului XVII au fost formate 12 caze (inclusiv Balchik și Hadzhioglu Pazardzhik), care au existat până la mijlocul secolului XIX. În anul 1829 Valahia a căpătat autonomie, iar în 1861 Români a devenit stat independent. 
În virtutea tratatului din San Stefano din anul 1878, în nordul orașului Mangalia a fost trasă o linie între Marea Neagră și Dunărea și teritoriul peste această linie – Dobrogea de nord – a devenit parte din teritoriul României. În virtutea tratatului din Berlin această linie a fost mutată mai spre sud – de la sudul Mangaliei până la Silistra. 
În anul 1913, conform tratatului de pace din București, și Dobrogea de sud – lângă linia Tutrakan – Kranevo, a fost dată României. Și a rămas așa până în anul 1916, când a fost returnată Bulgariei. 
          
Bucuria a durat foarte puțin – după Tratatul de la Neuilly din 1919, pământul supus suferințelor din nou a fost schimbat și rupt din Patria sa. 
În 1940, când a fost semnat Tratatul din Craiova, Dobrogea de sud din nou s-a returnat în granițele Bulgariei. 

          

Așa s-au desfășurat evenimentele între Dunăre și Marea Negrea în ultimele 2500 de ani. Există bineînțeles și alți participanți, pe care nu-i menționez. Despre cauzele, care au provocat fiecare modificare a hărții și despre rolurile restului participanților pe această scenă acord cuvântul geopoliticienilor. Ași vrea doar să amintesc câte straturi sunt în pământul, pe care-l avem și de ce nu trebuie să ne surprindă amestecul coloristic de imagini și maniere, de care suntem înconjurați. Dacă urmărim când, ce și cum anume au construit strămoșii noștri, poate vom descifra semnele, lăsate de ei pe lucrările lor tăcute. 

Epoci: 
- Preistoria 
- Antichitatea 
- Evul Mediu 
- Renașterea 
- Perioada contemporană 

La lacul din Durankulak există rămășite de la o așezare, despre care se consideră că datează din mileniul șase înainte de Hristos. Aparține celor mai vechi locuitori din valea în sudul Dunării. 
Apoi au venit tracii, după ei - grecii, romanii și bizantinii. Toți au construit – porturi, drumuri și temple. 
În secolul V-VI au venit slavii și străbulgarii. Ei au fost nu doar militari, ci și fermieri, pastori, pescari. S-au stabilit în iurte și bordeie. Au înființat așezări – aule. În secolul VII au creat primul lor stat și au construit capitala lor de piatră – Pliska. În secolul IX au adoptat creștinismul și au creat propriul lor alfabet. 
Secolele XI și XII sunt marcate de guvernarea bizantină. Au continuat invaziile de pecenegi, cumani și uzi. 
Secolele XIII și XIV marchează perioada înfloririi Celui de al doilea țarat bulgar. 
În secolul XIV au invadat otomanii. Ultimul din pământurile bulgare, în anul 1417 Dobrogea a fost alăturată definitiv Imperiului Otoman. 
Prezentarea mea despre arhitectura va cuprinde Renașterea și Perioada contemporană. Nu pentru că cele trei epoci nu sunt interesante, dimpotrivă. Nu pentru că ultimele două epoci sunt mai importante de cele precedente, ci pentru că exemplele din ultimele două secole sunt pentru construcții deasupra pământului, relativ bine păstrate, care se pot examina și descrie mai ușor. Exact asta voi face, fără a intra în analize de profunzime. 
Susțin teza că Renașterea bulgară începe cu o mică carte – ”Istoria Slavianobalgarskaia” lui Paisiy Hilendarski. Câteva decenii semințele aruncate de această carte au căutat sol fertil și odată ce îl găseau, începeau să încolțească. Trezirea a dus la Eliberarea. 
Perioada contemporană cuprinde anii după anul 1878 și prima jumătate a secolului XX. Bulgaria se grăbea să ajungă țările europene. Dar drumurile Principatului și Dobrogei de nord s-au despărțit. După ce a fost ruptă și Dobrogea de sud, aceasta a lăsat o urmă trainică pe pământul și în oamenii din această regiune. 

Influențe: 
- populația și traiul 
- spiritualitatea și tradițiile 
- tehnica și tehnologiile 
- ideile și stilurile 
În secolul XIV pe pământurile bulgare s-a stabilit dominația otomană, însoțită de uciderea, impunerea credinței turcești, evacuarea și expulzarea în sclavie a populației bulgare. Simultan a avut loc reașezarea populației turcești, precum și a unor ruși, ucraineni, cerchezi, abhazi, tătari, evrei, țigani, vlahi, moldoveni, armeni, cazaci, găgăuzi. 
În secolul XVII în zonele de-a lungul litoralului a predominat populația creștină – bulgari și greci. În incinta teritoriului Dobrogei turcii și tătarii au fost mai numeroși de restul etniilor. La sfârșitul secolului aici au fost așezați ieniceri, după care a venit din nou populație musulmană. Au continuat invaziile tătarilor din Crimei și bulgarii au căutat salvare în nord, în Valahia sau în sud, în munte. În secolul XVIII în Bulgaria de nord-est aproape nu au rămas bulgari. 
După ordonanțele turcești, familiile bulgare nu avea drept la domiciliu permanent. Ei locuiau în așa denumitele “cașli”, cu caracter temporar. 
“Câmpuri spațioase, pline de buruieni și iarbă, turme rătăcitoare de oi, turme de vite albe și de cai sălbatici, ”cașli” singuratici de pastori, fără sate și aproape fără nici un oraș - asta este imaginea Dobrogei din această perioadă. Natura a oferite tot necesarul pentru traiul simplu al oamenilor ...” (Iordan Iovkov) 
”Cășli”-le nu s-au dezvoltat în așezări, dar lângă ele au existat grădină și câmp – s-a folosit nu doar pășunatul dar și solul. Asta pentru că “bulgarul este devotat pământului, îl iubește și apreciază, pentru că îl consideră pământul propriu ... Mai târziu aceste ”cășlari” formează nucleul populației urbane din orașele de-a lungul litoralului Mării Negre și Dunării din Dobrogea ...”(St. Chilingirov, colecție de articole “Dobrogea” – ediție a Uniunii oamenilor de știință, scriitorilor și pictorilor bulgari, Sofia, 1918, de la o expediție științifică din Dobrogea din anul 1917). 
La sfârșitul secolului XVIII a început procesul de populare, nu întotdeauna cu caracter voluntar. Există relatări despre un proprietar de pământ – Hasan Pașa, care a atras bulgari pentru a-i cultiva pământurile. Acesta a patronat bulgarii, acordând drepturi mai mari, astfel pe pământurile sale au rămas nu doar cei care se întorceau din Besarabia, dar și cei care veneau din interiorul Imperiului Otoman. (St. Chilingirov) 
Traiul principal al populației a fost agricultura, cultivându-se cu precădere culturi cerealiere. Pășunile extinse ofereau condiții potrivite și pentru creșterea animalelor – oi, cai, vite. Se menționează și apicultura și pescuitul. La sat au dominat raporturile feudale. 
Meșteșugurile au fost obiectul de activitate al populației urbane. Lista lor este destul de lungă, în care figurează unele cuvinte, pentru care generația de azi trebuie să folosească dicționare: constructori, măcelari, săpători de fântâne, brutari, frizeri, ”chiohadzhii”, manufactori de papuci, opinci, cizmari, ”kiurchii”, zlătari, ”mutafchii”, manufactori de butoaie. Se face săpun, rachiu, ”medovina”, se extrage sare (în Shabla și Balchik). 
Orașele au fost concentrate de-a lungul litoralului și malurile fluviului. La începutul secolului XV, comerțul prin porturile de pe Marea Neagră s-a diminuat, activizându-se cel efectuat prin intermediul orașelor dunărene. Cu această activitate s-au ocupat proprietarii și căpitanii navelor, intermediarii - cerealieri, proprietari de depozite pentru cereale. 
În orașele au locuit comercianții și cămătari. S-au stabilit și noi centre de piață – în jurul unui asemenea centru a luat ființă orașul Hadzhioglu Pazardzhik (Dobrich). 
Chiar dacă nu au avut drepturi egale, creștinismul și islamul au existat în paralel și cuprindeau o mare parte din populația. Multe biserici au fost distruse, altele au fost transformate în moschee. S-au construit noi clădiri de cult, dar numai moschee. 
Este uimitor faptul că după secole sub domnie străină bulgarii au supraviețuit și au păstrat credința și obiceiurile lor. În plus – au creat modele unice ale culturii materiale și nemateriale. 
Secolul XIX este plin de evenimente care au turburat Imperiul Otoman: au continuat Războiul Ruso-Turc, au avut loc schimbări radicale în organizarea administrativă, în raporturile economice și sociale, în drepturile religioase, s-au activat evenimentele culturale și luptele de eliberare națională a popoarelor înrobite. Feudalismul se retrăgea. Se ridica Renașterea bulgară - prea târziu în comparație cu restul popoarelor europene, dar concentrat, inspirat și cu promptitudine de sacrificii. Spiritul îndreptat spre libertate, a căutat și a găsit toate modalitățile posibile de expresie. Construcțiile de case, biserici, școli au devenit expresia conștiinței trezite și a talentului unic al creatorilor săi. Din acest motiv perioada Renașterii este o rază puternică în istoria noastră, obiect de admirație, sursă de respect de sine și un monument care merită închinăciune. 
Renașterea bulgară s-a încoronat cu Eliberare. 

În ultimele două decenii ale secolului XIX, Bulgaria liberă și unită extindea drumul său spre Europa. Eforturile au fost în toate domeniile, dar la început – într-o singură direcție: a se atrage străini educați și de prestigiu. Străinii au adus și au pus în practica idei, principii și forme moderne pentru timpurile de atunci, cu care a început schimbarea aspectului așezărilor. Au fost elaborate primele planuri cadastrale, au fost proiectate clădiri civile. 
Apoi eforturile s-au concentrat în direcția atingerii nivelului Europei, având două laturi: fluxul de străini nu s-a oprit, dar în plus, la universitățile europene se trimiteau bulgari, care să culeagă cunoștințe de la izvor. În așa fel și unii și alții s-au transformat în conductori ai celor mai noi tendințe ideologice de la țările dezvoltate spre Bulgaria. 
La începutul secolului XX dinamica vieții civile s-a accentuat. Bulgaria independentă s-a stabilizat. Agricultura s-a reorganizat și diferențiat. Meșteșugurile se dezvoltau, dar producția în fabrica le-a depășit. Comerțul a înregistrat o intensificare și piețele s-au lărgit. S-au format capitaluri, s-au creat societăți comerciale și financiare. În rezultatul acestor evenimente, societatea s-a divizat în clase, au luat ființă multe partide. 
Construcțiile sunt rezultatul și un semn de progres economic. În prima decadă a secolului XX, Dobrogea de sud, ca parte din Bulgaria prosperatoare, s-a transformat în “grânar”. Atunci s-a pus începutul industriei de prelucrare a producției agricole. A fost însoțită de comerț activ și mai ales - de export. Din acest motiv această perioada este marcată cu volum însemnat de construcții noi în toate sectoarele vieții civile. 
În ciuda tuturor reașezărilor ale populației din trecut, la recensământul din anul 1910 s-a constatat că Dobrogea de sud are teritoriu de 7525 km2, populație de 282000 de persoane, predominând populația bulgară - 139000 de persoane (49%). 
După anul 1910 evenimentele din Balcanii și din lume au evoluat rapid, consecințele pentru Bulgaria fiind catastrofale. 
În 1913, după stabilirea frontierei de la Tutrakan până la Ekrene (Kranevo), a început românizarea activă a Dobrogei de sud. Treptat componența demografică s-a schimbat în favoarea românilor. 
În a două perioada a guvernării române, anii 1919-1940, a avut loc o migrație intensivă a populației române spre Dobrogea de sud, și a populației din Dobrogea (bulgari, tătari, evrei, țigani) – către Bulgaria. În anul 1925 aici s-au stabilit și aromâni din Macedonia Egeeana. 
În sfârșit, în anul 1940 a avut loc schimbarea unor mese mari de populație: expulzarea românilor din Dobrogea de sud, așezarea bulgarilor din Dobrogea de nord. 
Politica, conștiința și conduita oamenilor – totul este legat în lanț puternic. Când furtunile trec rămân jaloanele pe drumul parcurs – vizibile și invizibile. 
Lumea IDEILOR este complexă, dar și atractivă. Ideile nasc acțiuni și schimbă realitatea. În mod distinct sau vag – ele sunt codificate în fiecare eveniment și în fiecare subiect. 
După Evul Mediu, când omul este perceput doar ca o creație a Dumnezeului și îi este sădită credință în viața după moarte, IDEA RENAȘTERII poziționează omul în centrul atenției și viața sa pe pământ. La noi această idee se vede în frescele meșterului din Boiana din anul 1259, înaintea apariției sale în Italia. Circumstanțele în următoarele cinci secole nu au permis ideea să fie dezvoltată și a-și găsi adepții. 
În arhitectura Renașterii europene, care începe în secolul XIV în Florența, apare un interes accentuat față de antichitate, reconsiderare și aplicare a principiilor din domeniul construcțiilor în Grecia antică și Romă. Noi am omis această fază. Simbolurile Renașterii noastre apar mult mai târziu și în domeniul construcțiilor civile ele sunt clopotnița și turnul cu ceas, iar în celor civile – casa din perioada Renașterii.                       

                                    
    Clopotnița                                 Turnul cu ceas                       Casă din perioada Renașterii
    la biserica “Sf. Dimitrie”            din Dobrich – reproducție       din Dobrich – restaurare și adaptare 
    din satul Krushari                     după documente din arhivă    pentru muzeu etnografic 


Casa însăși din perioada Renașterii combină influențe directe și indirecte din Balcanii, Europa și Rusia. Ele sunt corelate cu tradiția locală și rezultatul este de nerepetat. 
În secolul XVIII în Europa ia naștere raționalismul în gândirea. Pe acesta se bazează ideile PERIOADEI CONTEMPORANE, care se afirmă în secolul XIX. 
Până în mijlocul secolului în sfera arhitecturii prosperă clasicismul, care se definește ca o imitație a formelor antice. Această școală a lăsat puține urme la noi, lăsate de străini, care au lucrat aici după Eliberarea. 
În paralelă cu clasicismul în Europa se naște și se dezvoltă romantismul, inspirat de artele Evului Mediu (gotică și romantică) și a Estului. La noi de regulă apare cu întârziere și mai departe (când vine rândul lui), îl voi susține prin exemple. 
Denumirile Neorenașterii și Neobarocului sugerează despre ce este vorbă. Trăsături renascentiste – simetrie, harmonie, liniște și monumentalitate posedă multe clădiri publice după Eliberarea – administrații municipale, școli, gări, hoteluri. Clădirile “Baroc” civile sau publice cu funcții reprezentative sunt cu precădere în capitala și orașele mari. Acolo există necesitatea și posibilitatea de construire a acestora. Ele sunt răsunet al ”Barocului austriac”, întrucât Viena este un oraș, cu care Bulgaria are legături foarte puternice, în care există multe exemple de urmat și din care se poate dobândi experiență. 
În a doua jumătate a secolului, în Europa înflorește eclectica. Evenimentul se caracterizează prin adunarea la un loc a unor elemente din diferite perioade și stiluri. Este încărcat cu multe negative, dar nu atât de just. Rădăcinile sale nu sunt chiar de natură estetică, ci mai degrabă economică și tehnologică: industrializare turbulentă, volum imens de construcții publice, în care sunt implementate materiale noi – fontă, beton și sticlă. Nu în ultimul loc – funcțiunea ”arhitectului universal” se împarte între arhitectul și inginerul, iar această împărțire are consecințe fatale (cu foarte puține excepții). Eclectica vine în Bulgaria din Franța și se manifestă mai proeminent în arhitectură clădirilor rezidențiale. 
Următoarea etapă este cesionul, care ia ființă în Belgia, dar fiecare țară în care penetrează îi acordă diferită denumire (artă nouă, artă modernă, stil de tineret, stil liber). Este într-adevăr ceva nou, într-adevăr rupe noțiunile și formele rigide, într-adevăr este expresie de libertate și este în deplin acord cu timpul său. Indiferent de definițiile complexe acordate acestui fenomen, consider că cea esențială este “sens și sensibilitate”. De primă dată în Bulgaria arhitectura Cesionului nu urmărește, ci se creează împreuna cu cea europeană. 
Înainte de a termina cu perioada de pre-război (anul 1912), voi acorda atenție specială romantismului național din arhitectura bulgară. Există două abordări în romantismul: 
- aplicarea unor modele gată pregătite din Europa de Vest și Rusia, o implementare realizată la noi de către proiectanți-străini; 
- reproducerea unor modele ale tradiției locale în domeniul construcțiilor, conformându-se cu cerințele, tehnologiile și materialele contemporane; este meritul arhitecților bulgari, indiferent de faptul că au urmat studiilor lor în străinătate, sau mai degrabă exact din acest motiv; 
A doua abordare se diferențiază în stil specific, care este aplicat la noi în primii ani după Eliberarea, dar se manifestă și mai târziu, în perioada între cele două războaie mondiale. Fondatorii, căror nume trebuie menționate neapărat sunt: arh. Anton Tornyov, arh. Naum Torbov, arh. Petko Momchilov, arh. Georgi Fingov ..... , și nu doare ei, bineînțeles. 
               
Gara feroviară din satul Donchevo,                   Clădire rezidențială din or. Dobrich 
municipiul Dobrich                                             (raționalism) adaptată pentru clădire administrativă 

Perioada între cele două războaie mondiale categoric aparține raționalismului în arhitectura. Prioritate a funcției, a construcției de schelet, a suprafețelor netede și curate (ornamentul este negat, precum și toate decorațiile), a culorilor curate – arhitectură din oțel beton, oțel și sticlă ” “sinceră, corectă și rezonabilă”. În aceste limite la primă vedere strânse, între două limite – funcționalism și constructivism, există variații nenumărate. Raționalismul este fundația solidă, pe care se bazează și arhitectura contemporană. 

Comentarii: 0

Pentru a adăuga un comentariu, trebuie să va logati la contul dvs. Puteti face acest lucru prin