Patrimoniul arhitectural al Dobgorei de sud Partea 4c - Clădiri destinate prestării de muncă

 

 

Clădiri destinate prestării de muncă:

• Agricole
• Meșteșugărești
• Industriale

CLĂDIRILE DESTINATE ACTIVITĂȚILOR AGRICOLE LA ȚARĂ au fost parte integrantă din proprietatea unei gospodării.
Locația: sub încăperile de locuit, imediat lângă aceste încăperi sau foarte aproape de ele.
Destinația: pentru produse alimentare, producție agricolă, instrumente și utilaje agricole, animale, furaj; proprietarii mari de terenuri au avut nevoie de clădiri pentru tehnica agricolă.
Materiale și construcție – asemănător locuințelor, ca adăposturi sau încăperi închise.

Depozit semi-subteran

Adăpost cu iesle pentru animale

Depozit pentru producție agricolă

Cu MEȘTEȘUGURILE totul este clar. Viața este imposibilă fără activitate meșteșugărească.
Până la Eliberarea, în Hadzhioglu, Pazardzhik, au existat în jur de 50 de tipuri de meșteșuguri (cercetare lui Veselina Malcheva). Atelierele meșteșugărești deseori au servit și ca magazine mici. Au existat străzi întregi (ciarșii) ocupate cu astfel de ateliere-magazine. Unele străzi au fost doar cu un singur tip de ateliere, de exemplu strada cizmarilor.
Pentru unele meșteșuguri, care au existat până în anii 40 al secolului ХХ, nu au fost necesare străzi – serviciile se prestau direct pe stradă: purtător de apă (cu cobiliță și găleți), purtător de apă – ”sacadzhia” (a distribuit apă cu butoi), purtător de bragă (a purtat braga în bidon), tocilar (cu un cute mobil, acționat cu picior), văcsuitor (cu o cutie plină de vopsele și perii pentru încălțăminte) și alte asemănătoare (după amintirile lui Yanko Atanasov).

Strada meșteșugarilor din orașul Dobrich, anul 1941 (actuala strada ”Dr. K. Stoilov) 
Sursă: V. Malcheva, “Cizmăria și orașul veche Dobrich”

Plan cadastral din anul 1958

Pictor: Yanko Atanasov

Pe planul cadastral din stângă – în anul 1958 construcțiile de pe str. “Dr. K. Stoilov” au fost la fel ca și în anul 1858. Pe graficul din dreaptă – atelier de căruțaș, după amintirile pictorului.
Când este vorbă de meșteșuguri, de căruțe și de măiestrie, ne amintim de Sali Iashar din povestea lui Iordan Iovkov ”Cântecul roților”: “... Exact munca această îi plăcea lui Sali Iashar și mâinile sale creau căruțe, o adevărată minune: ușoare, parcă ar putea pleca singure, chipeșe și împodobite ca mirese, cu vopsele și coloranți, care străluceau ca flori înfloriți. Cel mai ciudat aspect al cărucioarelor au fost sunetele, pe care le emiteau când se deplasau. Parcă axele lor de fier ascundeau o muzică. Cum le făcea Sali Iashar, Dumnezeu știe, dar căruțele sale nu huruiau, nu ciocăneau ca celelalte căruțe, ci cântau … ”

Pictor: Yanko Atanasov

str.”Dr. Konstantin Stoilov” în zilele de azi

În stângă – magazine mici din ani 30 al secolului ХХ (probabil pe aceiași stradă), în dreaptă - arhetipurile acestora, care au supraviețuit până acum.
În centrul orașului Dobrich, în afara atelierelor meșteșugărești și magazinele mici, a existat și o piață. Nu se poate fără piață – se consideră că orașul a luat ființă în jurul unei piețe, din cauza cărui motiv prima sa denumire este Hadzhioglu Pazardzhik.

Pictor: Yanko Atanasov

“Orașul veche Dobrici”

Iată și amintirile pictorului: “ ... ”Odun Pazar”, zonă această pitorească și plină de viață din Dobrich, se afla pe locul în care acum este situat Complexul arhitectural-etnografic “Orașul veche Dobrich“. “Odun pazar” înseamnă “piața de lemn”. Purta această denumire întrucât toamna oamenii duceau căruțe cu lemne de foc, pe care le vindeau. În restul anului aici se ofereau orice mărfuri, inclusiv legume, pepene verzi și struguri din satele din jurul orașelor Shabla, Balchik și Silistra, gâște, găini și de toate …”
După aceia Yanko Atanasov descrie cofetăria, fabrica de pungi, atelierul de opinci, marele magazin lui Hadzhi Osman, atelierul de biciclete (nea Stoicho închiria biciclete și realiza un profit însemnat), atelierul de căciuli, brutăria, locul de pregătire a micilor, atelierul de var, atelierul de șelărie, atelierul de căruțe, precum și atelierul de bomboane, în care se pregăteau bomboanele preferate de copiii “bomboane-fure”. Astăzi am zice: toate cele descrise la un loc reprezintă un mare ”complex de prestare servicii publice”.
În așezările de pe timpul Renașterii, turnul cu ceas a fost obligatoriu, pentru a se respecta programul de lucru - toți să deschidă și să închidă la aceiași oră și să nu existe concurență neloială.

 

Cel mai veche turn cu ceas din Dobrich (din secolul XIX, la fotografia din stângă) a fost pe strada principală, dar am auzit că a ars într-un incendiu. Pe locul turnului a fost construit un alt turn, diferit, pe care-l țin minte. Turnul a fost demolat la amenajarea pieței noi după anii 60 ale secolului ХХ, când orașul a fost centru județean. Acum în ”Orașul veche Dobrich” se ridică un nou turn, copie a turnului din secolul XIX.
Pentru producerea și prelucrarea producției agricole este necesară energie. Pentru obținerea energiei s-au folosit toate sursele posibile: forța vie a omului și a animalelor, energia soarelui, a vântului și a apei.
Centralele eoliene nu datează de ieri. Dar au arătat ca centrala din satul Belintsi.

Moară din lemn pe vânt din satul Belintsi lângă Isperih

Iordan Iovkov , “Morile lui Postol” : “...Una lângă altă au fost morile lui Postol, aceiași persoană – Postol, pe care deja oamenii au uitat-o – le-a făcut cândva, dar nu aveau aceiași soartă. O moară lucra ziua și noaptea, roata sa se rotea, apa se stropea și făcea zgomot, moara întreaga tremura, parcă ar izbucni. Cealaltă tăcea, apa se vărsa lângă ea, jgheabul se usca și fisura. Nucul părea tot mai mare și tot mai larg se întindeau crengile sale, iar sub nuc, întunecată de umbra sa, moara parcă se micșora în fiecare zi, parcă se scufunda în pământ, înecată în buruieni….”
Dacă ne întrebăm unde oare în Dobrogea și când au existat mori, dacă apa se scotea din fântâne adânci, Iovkov va răspunde: “... Și toamna, când din Dobrogea întreaga plecau caravane după caravane spre ”Balchishkata skelia” și spre morile din Batova ...” Totuși – ceva mă face să cred că Iovkov relata despre un alt loc, pentru că lângă Batova a existat nu una, nu două, ci șapte mori!
În Dobrogea de Sud a existat INDUSTRIE DE PRELUCRARE încă la sfârșitul secolului XIX :
1 fabrică de tutun, 5 fabrici de băuturi alcoolice, 101 cășării, mori – 8 de aburi, 101 de apă și 164 pe vânt (Darina Marcheva, “Morăritul din Kavarna”)
La începutul secolului XX se construiesc fabrici noi de textile, de turnare a fierului și de tutun, darace, și mori moderne.
Construirea depozitelor este strâns legată de producția agricolă, producția de prelucrare și comerțul. “Maazi” s-au construit în orașele înainte de Eliberarea. Există asemenea clădiri păstrate în porturile din Balchik și Kavarna.

Moara lui Mahalnishki de pe portul din Kavarna

Până acum 20 de ani moara încă funcționa. Împreuna cu depozitele (maazele) din jurul său, formează un ansamblu de mare valoare istorică și arhitecturală.

Maaz-ul din portul Kavarna sursă: Google

Acum este reconstruită de noul proprietar în vilă și atelier.

Moara familiei Beshkovi din Dobrich Fotografie din arhivă

Din anii 80 ale secolului trecut, clădirea morii arată în felul următor – reconstruită, extinsă și supraconstruită, cu destinație schimbată.

Moara din Balchik Arhivă IM-Balchik

Construită în anul 1909, moara a fost dintre cele mai moderne atunci.
În portul orașului Balchik, după moara, a existat și bursă de pește. Acum ea este supraconstruită și convertită în hotel.
În jurul anului 1940, a fost construit și combinatul de procesat carne din Dobrich. Acestei întreprinderi se datorează în mare măsură gloria orașului în anii 60 și 70 ale secolului trecut.
Probabil împreuna cu combinatul ia ființă și magazinul denumit ”Halite”. În Dobrich au existat ”Hali de sus” și ”Hali de jos”.

Acesta este magazinul ”Hali de jos”, care se află pe piața cooperativă și care funcționează și acum. Clădirea are un plan oval-centric. La reconstrucția străzii ”Otets Paisii”, intrările clădirii ”Halite” s-au nimerit la 1 m sub nivelul trotuarului. Deși nu se vede întreaga clădire, totuși clădirea a rămas. Ar putea fi și mai rău, pentru că traversarea unui nou bulevard necesita demolarea clădirii ”Hali de jos”.
În anii 30 din secol ХХ, jumătate din orașul Dobric a fost electrificat. După amintirile lui Yanko Atanasov, a existat o uzină (centrală electrică) cu două generatoare mari. Am întâlnit date în Arhiva centrală, dar nu le-am colectat și nu mai pot adăuga nimic.