08.03.2016

Autor: арх. Анна Енчева

Patrimoniul arhitectural al Dobgorei de sud Partea 5e - Filipovata cârciuma

A fost construită de către Filip Sivkov în anul 1901. Aici scriitorul Iordan Iovkov a stat și a ascultat, după care a împletit în poveștile sale soarta cosătenilor săi.

  
Modalitate de construire – zidărie mixtă din piatră și cărămidă cu soluție de nămol.
După naționalizarea a fost supraconstruită, reconstruită pentru diferite funcțiuni, după care returnată moștenitorilor, dar abandonată.

  
Condiția în anul 2005

    
A existat un proiect, care prevedea reconstruire, cu îmbunătățiri funcționale, respectând cerințele contemporane, dar fondurile au ajuns doar pentru reacoperire, șpăcluire și vopsire. Acum clădirea arată mai bine față de fotografii.


Acesta este un extras din planul cadastral din anul 1938, inscripțiile sale sunt în limbă română.
Am marcat opt obiective, dintre care am menționat unele: 1 – gara feroviară de Sud; 2 – clădirea spitalului din 1928., 4 – biserica “Sf. Treime”, 6 – Hali de Sus, 7 – școala bulgară ”Stefan Karadzha” din 1930 a arhitectului Momov, 8 – clădirea municipiului din 1890.
Restul clădirilor marcate sunt următoarele: 3 – școala actuală ”Stefan Karadzha”, 5 – școala ”Hristo Botev”, 9 – școala veche ”Petko R. Slaveykov”.
Hali de Sus se aflau într-o piață rotundă. Din punct de vedere al comunicațiilor de transport, nu a fost necesar un sens giratoriu – atunci automobilele din oraș se numărau pe degete. Acum acolo, între strada ”Tsar Petar” și bul. ”Dobrogea” există o intersecție cu forma de ”T” și cu semafoare.
În ultimul timp, pentru siguranța circulației, construim sensuri giratorii artificiale în locuri în care nu au existat înainte.

Comentarii: 0

Pentru a adăuga un comentariu, trebuie să va logati la contul dvs. Puteti face acest lucru prin